Toamna, răcelile și virozele respiratorii reapar în casele noastre, mai ales acolo unde sunt copii. Mulți părinți se îngrijorează când copilul tușește sau face febră și uneori prima reacție este să ceară un antibiotic, în speranța că îl va ajuta să se facă bine mai repede.
Dar este oare corect acest lucru? Când este cu adevărat nevoie de antibiotice și când, dimpotrivă, ele pot face mai mult rău decât bine?
Discutăm de la ora 16.00 la Tableta de Sănătate cu dr. Mihaela Năstasă, medic primar medicină de familie, despre cum putem recunoaște diferența dintre o simplă viroză și o infecție bacteriană, despre riscurile automedicației și despre cum putem proteja sănătatea copiilor fără tratamente inutile.
Realizator - Claudia Dănăilă
