Vineri, la 9.00, la Ziua bună de la Iași, la TVR3 și TVR Iași
A sosit sezonul ochelarilor de soare, un accesoriu obligatoriu în zilele de vară. Dincolo de modă, ochelarii trebuie să asigure o protecţie crescută împotriva razelor ultraviolete. Ştiaţi că există şi un cod al bunelor maniere care ne sugerează când şi cum să purtăm ochelari de soare? Discutăm subiectul cu prof.univ. dr. Camelia Bogdănici, medic oftalmolog.
****
Pentru mulți dintre copiii din mediul rural, șahul este șansa la o viață mai bună. Cluburile Gambit Huși și Pionii Regelui Podu Iloaiei nu doar ajută copiii să practice șah, dar îi motivează să aibă şi rezultate bune la școală. Turneul caritabil de șah Rotary Iași Copou își propune să asigure un sprijin suplimentar pentru copiii din mediul rural pasionați de șah.
****
Descoperim împreună România Atractivă, un programul de turism cultural care reactivează sute de obiective culturale mai puțin cunoscute, cu o imensă valoare istorică și de patrimoniu pentru România și Europa. Dana Burlacu Vistiernicu, blogger culinar, vine în studio cu detalii despre itinerariu şi aplicaţia mobilă România atractivă.
****
Gruia, un mascul aparent feroce dar cu o personalitate blândă, campion mondial la categorie, vine cu prietenul şi stăpânul său în studio să ne arate cât de bună poate fi... viaţa de câine.
Moderator - Raluca Aftene
Realizator - Roxana Costaş