Zeci de localităţi din judeţele Moldovei sunt îmbătrânite. Roşieşti este numele comunei în care am surprins atmosfera satelor din judeţul Vaslui. În Valea lui Darie aproape toţi localnicii au peste 70 de ani iar copiii şi nepoţiilor sunt plecaţi la oraş sau străinătate şi nu au de gând să se mai întoarcă. Pe fondul scăderii numărului de persoane nici autorităţile nu pot atrage fonduri europene pentru că nu îndeplinesc punctajul nesar aprobării proiectelor. La Roşieşti speranţa o reprezintă însă copiii şi nepoţii celor plecaţi peste hotare.Crescuţi în spritul tradiţional, cei mici se pregătesc de sărbători. Incep cu respectul pentru tradiţii şi pentru ziua noastră naţională. O emisiune realizată de Marga Andreescu, Adrian Vulpe, Dragoş Brehnescu şi Constantin Morărescu.