Cultart - Monica Lovinescu

Oana Lazăr la Cult@art vă propune o întâlnire cu personajele care ţin în viaţă arhivele, adică memoria noastră. Astrid Cambose a adus de la Paris și-a lăsat la Biblioteca Academiei Române - Filiala Iasi, doar prin efort personal şi pasiune de cercetător, arhiva de corespondenţi ai familiei Lovinescu-Ierunca. Sute de nume celebre (expeditori), mii de pagini în ciorne de răspuns, o epocă de care nu mai avem habar dacă nu citim şi nu ascultăm pe cei care citesc în locul nostru... De aici, o istorie a prezenţei în inimile noastre a Monicăi Lovinescu, înainte şi după 1989, prin undele scurte care "ne-au ţinut în viaţă" (Liviu Tofan), adică Radio Europa Liberă.
Invitaţii Oanei Lazăr sunt Dragoş Pătraşcu, artist vizual, Loredana Cuzmici, lector dr. la Facultatea de Litere a Univ.Al.I.Cuza Iași, Astrid Cambose, cercetător dr la Institulul de Filologie Română "Al. Philippide" Iași, Vali Mihuleac, cercetător, Laura Mocanu, coordonator al Bibliotecii Academiei Române, Filiala Iaşi. Emisiunea a fost realizată la Biblioteca Academiei Române, Filiala Iaşi.

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions