Cu mulţi ani în urmă, Dragoş Zămosteanu şi-a convins soţia să cumpere o cameră de luat vederi cu banii de maşină... Dana, soţia sa, a fost de acord. I-a înţeles pasiunea arzătoare pentru film şi istorie, dar şi felul lui de a fi: pe cont propriu, independent, entuziast şi obstinat căutător al adevărului istoric.
De mai bine de 20 de ani, Dragoş Zămosteanu face cât o instituţie, cât o echipă, recuperînd, prin filmele sale documentare, destinele unor eroi a rezistenţei anticomuniste. Moşteneşte, de la tatăl său, profesor de istorie, convingerile şi valorile. Şi generozitatea. Pentru că filmele sale, ca nişte lecţii de istorie, sunt disponibile online, în mod gratuit, pentru toţi cei care vor să afle mai mult despre nedreptul trecut comunist al României noastre.