Prim plan obiectiv - 24 noiembrie 2021

Astăzi, la "Prim-plan obiectiv", de la ora 16.00, vom vorbi despre Premiile Naţionale "Negruzzi", iar invitatul, prof. dr. Simona Modreanu, ne va spune care este miza acestui eveniment, din perspectiva de coordonator al galei.
De la oameni cu carte trecem la o lansare de carte, un volum de poezie, mai exact. Autorul este Răsvan Popescu, mai cunoscut publicului larg prin aceea că a fost preşedinte al CNA acum o vreme, iar în prezent este membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului. Cum se împacă poezia cu intransigenţa pe care o presupune profesia?
Vom urmări mai apoi un spital din mediul rural care deserveşte... 3 judeţe. Este privat şi se află la Podu Turcului. Maestrul Jeno Bartos va veni în studio pentru a ne povesti cum se întâmplă în lumea artiştilor plastici cu relaţia maestru-discipol iar prin zoom, directorul Agenţiei Naţionale a Patrimoniului, Ştefan Bâlici, ne va spune cât de mari sunt şansele ca mănăstirea "Trei Ierarhi" din Iaşi să devină parte din lista de patrimoniu UNESCO.

Etichete:
Powered by WebTV Solutions