Prim plan obiectiv - 10 noiembrie 2021

E limpede, toamna este anotimpul marilor aniversări! Fiesta acum pentru Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi, care face 208 ani de învăţământ de specialitate. Va vorbi chiar rectorul acestei instituţii, prof. dr. Dan Caşcaval. Conferinţe tematice apoi la Institutul de Psihiatrie Socola, deoarece aici se sărbătoresc "Zilele Institutului". Prin Zoom, alături de noi va fi medicul Alexandru Găină, specialist psihiatru care ne va spune despre adicţii şi despre conferinţa tematică.
Doi liceeni din Iaşi sunt campioni mondiali la dans, iar acesta este prilejul unei transmisiuni "live" de la sala lor de antrenament, alături de instructori. Oana Lazăr va fi la "locul faptei", iar dumneavoastră îi veţi cunoaşte pe campioni şi pe instructorii lor.
În fine, e toamnă, toată lumea vorbeşte despre vin, dar noi o să vorbim despre un alt fermentat, nu din struguri, ci din miere. Pentru cei care au pierdut serialul "Vikingii", un scurt reportaj despre hidromel. Făcut în Iaşi.

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions