Pe fondul îngrijorărilor privind impactul “valului IV” al pandemiei asupra populaţiei, venim şi cu o veste bună: Guvernul a aprobat contractul de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Iași – COVID-19, în valoare de 250 de milioane de euro, semnat între România și Banca Europeană de Investiții.
Despre măsurile de prevenire, dar şi de gestionare a unei posibile situaţii de criză medical ne vorbeşte directorul DSP, Vasile Cepoi.
Aflăm apoi veşti şi despre stadiul proiectelor pentru autostrăzile din Moldova, A7 şi A8 de la Adrian Covăsnianu, sceretar de stat în Ministerul Transporturilor.
După ce vă spunem şi că s-a reluat producţia de Polidin la Institutul Cantacuzino din Capitală, îi invităm în studio pe Silviu Roşu, profesor de Limba Română la Liceul Special “Moldova” din Târgu Frumos, însoţit de câinele ghid pentru nevăzători, Basil. Silviu ne spune ce înseamnă să fii diferit în societatea românească şi de unde îţi iei puterea pentru a duce o viaţă normal.
De la ora 16.00, pe TVR Iaşi, cu Laura Lucescu, moderatoare şi Maria Florea, producător.