Minte sănătoasă în corp sănătos.
Aceasta este deviza ediţiei de astăzi a emisiunii „Vară pentru voi”. Pornim într-o călătorie cu bicicleta, respirăm aer proaspăt din pădurea Bârnova şi gustăm din produse locale: miere parfumată, scrijelele de mere şi ulei presat la rece.
Prof. univ. dr. Anca Trifan, medic primar gastroenterologie și medicină internă, ne oferă câteva sfaturi pentru a ne menţine sănătoşi. Discutăm şi despre hepatită, duşmanul ascuns.
În luna august, sportul minţii este... rege la Iaşi. Detalii aflăm de la Vladimir Danilov, vicepreşedinte al Federaţiei Române de Şah.
După şase ani de la ultima sa carte, scriitorul Florin Lăzărescu a lansat un nou roman. „Noaptea plec, noaptea mă-ntorc” suprinde o zi din viaţa unui om simplu, în 200 de pagini. Volumul face, indirect, radiografia unei generații și a unei țări. Vedem cum a fost la lansare.