Cultart - Un erou anticomunist despre care nu citim în manualele noastre de istorie | Live TVR Iaşi

Un fragment uitat de istorie, un capitol cu virtuți literare a atras atenţia unui profesor care preda literatura la Universitatea din Iaşi. Lector univ.dr. Loredana Cuzmici predă relaţia text şi reprezentare text, într-un curs de literatură-teatru-film...

cultart, un, erou, anticomunist, despre, care, nu, citim, în, manualele, noastre, de, istorie

Cultart - Un erou anticomunist despre care nu citim în manualele noastre de istorie

Publicat de: Mihaela
Data: 13/05/2021
Vizualizări: 2
Integrare

Un fragment uitat de istorie, un capitol cu virtuți literare a atras atenţia unui profesor care preda literatura la Universitatea din Iaşi. Lector univ.dr. Loredana Cuzmici predă relaţia text şi reprezentare text, într-un curs de literatură-teatru-film românesc.
Loredana Cuzmici readuce astăzi în memoria noastră figura unui erou al luptei anticomuniste, elevul Mugur Călinescu.
Povestea acestui adolescent care la 16 ani gândeşte şi simte şi, mai ales, exprimă revolta proprie faţă de regimul ceaușist a fost descoperită de istoricul Marius Oprea în Arhivele Securităţii. În septembrie 1981, pe zidurile şi panourile șantierelor din Botoșani au apărut slogane şi îndemnuri anticomuniste. VREM LIBERTATE! VREM ZAHĂR ŞI ULEI! NU MAI PUTEM SUPORTA COZILE INTERMINABILE! Tot dispozitivul securităţii a fost pus pe jar, până când, prin delațiunea unui coleg, a fost prins elevul Mugur Călinescu, proaspăt admis cu note mari la Liceul A.T. Laurian. Dosarele numite ELEVUL şi PANOUL ascundeau drama unei conştiinţe de adolescent ucis de Securitate prin metodele vremii.
În doi ani după anchetele nesfârşite ale Securităţii, după ameninţările cu exmatricularea şi școala de corecţie, tânărul a fost diagnosticat cu leucemie. Moare chinuit, după alţi doi ani, în spitalul Sf. Spiridon din Iaşi.
Istoria tulburătoare a tânărului de 16 ani a devenit spectacol de teatru, în regia Gianinei Cărbunariu, apoi film de lung metraj, în regia lui Radu Jude.
Aflaţi amănunte în emisiunea de azi, cu Loredana Cuzmici şi Marius Oprea, autorul care l-a descoperit în Arhivele Securităţii pe tânărul de 16 ani care scria cu creta de la şcoală "Jos comunismul!" pe zidurile din Botoşanii acelui timp.

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions