Reporter special - Foc si Cer

Iași. În cei opt ani de când zboară cu elicopterul SMURD, a învățat să prețuiască viața și a salvat mii de oameni. La doar 31 de ani, are deja peste 2.000 de ore de zbor. Pasiunea pentru desprinderea de pământ a dobândit-o de la tatăl său, care a fost pilot de MIG-21 Lancer.
Corneliu Beșleagă este comandant de echipaj la Detașamentul 2 de Pompieri Iaşi. A fost marcat în copilărie de incendiul care i-a cuprins casa, iar peste ani a ales să lupte cu focul tot restul vieții. Cele mai multe dintre misiunile sale s-au terminat cu zâmbete pe buze şi aplauze. Câteva, însă, îl urmăresc şi acum. De curând, a fost nominalizat la titlul de Pompierul Anului.
Amândoi cred în visul lor şi ţintesc în permanenţă spre înălţimi.
Amândoi cred în puterea pasiunii, dar şi în artă. Corneliu face parte, din anul 2003, din trupa „The Sky”. Dansează, aduce zâmbete şi... ştie cum să se joace cu focul. Andrei este pasionat de fotografie şi astronomie. În timpul liber, petrece ore în șir privind stelele prin obiectiv.

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions