VARĂ PENTRU VOI - 8 iulie 2020 | Live TVR Iaşi

Este miercuri, mijlocul săptămânii, zi de întâlniri şi amintiri la TVR Iaşi. Parfum de romanţă...Vila SONET era locul de întâlnire dintre Mihai Codreanu și George Topârceanu, aşa că încercăm să reconstituim un astfel de moment. Intrăm în vila de pe str...

vară, pentru, voi, 8, iulie, 2020

VARĂ PENTRU VOI - 8 iulie 2020

Publicat de: Mihaela
Data: 08/07/2020
Vizualizări: 5
Integrare

Este miercuri, mijlocul săptămânii, zi de întâlniri şi amintiri la TVR Iaşi. Parfum de romanţă...

Vila SONET era locul de întâlnire dintre Mihai Codreanu și George Topârceanu, aşa că încercăm să reconstituim un astfel de moment. Intrăm în vila de pe strada Rece şi rătăcim printre mărturii ale unei epoci apuse, împreună cu echipa coordonată de regizorul artistic Violeta Gorgos, care continuă seria de vizite la muzeele literaturii din Iaşi . Îl vizităm apoi şi pe George Topârceanu, acasă la el, graţie proiectului iniţiat de muzeograful Nicoleta Dabija. „Scriitori în oglindă”. Proiectul, realizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și susținut de Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”, marchează aniversările muzeelor literare ieșene, propunându-și să reflecte actualitatea unei opere literare clasice prin situarea ei în oglindă cu vocea artistică a unui scriitor contemporan.

Şi dacă vorbim de poezie, de sonete, de parfumul vremii, ce poate fi mai nimerit decât romanţa, adusă la TVR Iaşi de o sensibilă interpretă. Alina Huţu, solistă la Orchestra Populară „Rapsozii Botoşanilor” a descoperit că iubeşte acest gen muzical şi a participat pentru prima dată la Concursul de Interpretare al Festivalului Național „Crizantema de Aur”. Cum a fost la preselecţie şi cum se pregăteşte pentru finala prestigiosului festival din toamnă aflăm de la invitata Ancăi Medelanu.

„Cred că la începutul începutului, în muzica românească, a fost romanţa. Căci ce este doina? O splendidă romanţă!“, spunea marea noastra Mia Braia, artist emerit.

Vă oferă ediţia de astăzi a emisiunii „Vară pentru voi” realizatoarele Carmen Olaru şi Andreea Ştiliuc.
Moderator: Anca Medeleanu

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions