Actual Regional TVR Iasi - 18 iunie 2020

Poartă Bucovina în suflet oriunde merge şi o cântă cu mare drag. Este tânăr şi deja unul dintre cei mai îndrăgiți interpreți de folclor din țară. Astăzi vine la "Actual Regional" cu noile sale piese şi cu imagini inconfundabile de pe meleagurile natale. „Sunt din Bucovina”, ne spune prin cântec ALEXANDRU BRĂDĂŢAN, iar noi nu trebuie decât să îl ascultăm!

Despre un proiect iniţiat în anul şcolar 2001-2002 ne vorbeşte prof. DORINA HOŢOLEANU, director executiv al Asociaţiei Pro Ruralis. Burse pentru elevii din mediul rural cu un coeficient de inteligenţă superior, provenind din familii defavorizate este ceea ce îşi propune Pro Ruralis. Aflăm cum va continua acest proiect, când şi cum are loc selecţia copiilor care vor pleca anul viitor de la şcoala din sat la unul dintre marile licee ieşene.

Cu CRISTIAN BĂRHĂLESCU, preşedintele ANAT vorbim despre vacanţele românilor, despre relansarea turismului românesc şi despre cât de pregătiţi sunt cei din industria ospitalităţii să îşi primească turiştii vara aceasta.

Trecem graniţa virtual pentru a afla ce proiecte are VIRGILIU MĂRGINEANU, preşedinte al Festivalului Internaţional de Film Documentar CRONOGRAF de la Chişinău, președintele Uniunii Cineaștilor din Moldova şi vechi colaborator al TVR Iaşi în cadrul proiectelor transfrontaliere şi al documentarelor din seria "Expediţiile memoriei" din Siberia.

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions