ACTUAL REGIONAL TVR Iaşi - 8 iunie 2020

Cărțilă, povestaș, Biblioteca intr-o valiză, Duminica povestilor sunt termeni obisnuiți pentru copiii din satele județului Vrancea. Acolo se derulează proiectul C@rtea în sate care își propune să îi obișnuiască pe cei mici cu lectura. Ne povestește despre farmecul unei cărți Silvia Vrinceanu Nichita, povestaș și coordonator al ineditului proiect.

Ne-am obișnuit ca în ultimii ani să asociem municipiul Vaslui cu cel puțin două evenimente culturale majore: Festivalul Internațional de folclor "Hora din străbuni " și Festivalul de Umor "Constantin Tănase". Ce se întâmplă cu cele două branduri vasluiene care adunau mii de oameni în sălile de spectacol, dar și în stradă ne spune managerul Centrului Culturii Tradiționale Vaslui, Lucian Onciu. Tot de la el aflăm cum s-au desfășurat recent două concursuri dedicate copiilor: "Muguri de tezaur" și Târgul de jucării".

Dăm o tură cu bicicleta prin oraş și înțelegem cum se alege un astfel de vehicul atunci când decidem să ne achiziționăm unul.

Un dialog savuros cu profesorul universitar Dumitru Borțun încearcă să ne lămurească asupra efectelor pandemiei: Cum va fi lumea după aceasta criză mondială? Ni se va schimba sistemul de valori? Cât și cum a fost afectată familia în perioada parcursă de întreaga planetă?

În finalul emisiunii ne întoarcem la muzică și ne bucurăm de romanță. Vorbim despre preselecția regională a Festivalului Național "Crizantema de Aur" cu directorul artistic al celui mai important eveniment dedicat acestui gen muzical, dna Alina Mavrodin Vasiliu. Apoi ascultăm o concurentă din Botoșani, Alina Huțu, cunoscută mai ales iubitorilor de folclor, dar care, de această dată ne impresionează prin intepretarea romanței.

Moderator: Raluca Aftene
Realizator: Carmen Olaru

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions