Actual Regional TVR Iasi - 9 iunie 2020

Nicio pandemie nu ar trebui să ne îngenuncheze vreodată! Suntem proprii noştri stăpâni şi luptăm pentru libertăţile câştigate cu greu. Avem dreptul să nu fim discriminaţi sub niciun aspect, iar teama de un nou virus nu va reuşi să ne ţină în casă şi să nu reacţionăm la violenţă, sub orice formă. America s-a ridicat şi a lansat un slogan mondial: BLACK LIVES METTER. Este subiectul pe care îl vom dezbate cu Emilia Chiscop, în direct din North Carolina, USA.

Din Milano, Silvia Dumitrache ne aminteşte că mai presus de orice este sacrificiul unei mame pentru fericirea şi bunăstarea copiilor săi. Despre familiile dintre graniţe, badantele sufocate de dorul de casă şi „orfanii” rămaşi singuri pe lume, într-o discuţie online cu preşedinta Asociaţiei Femeilor Românce din Italia.

O poveste cu happy end vine astăzi din Bruxelles acolo unde au ajuns doi tineri din Iaşi, Daniela şi Razvan Anistoroaei, care acum lucrează la Directoratul General pentru Cercetare din cadrul Comisiei Europene.

O lume care nu mai vrea să stea în loc, care se caută şi se luptă pentru a se regăsi într-o lumină senină, plină de speranţă. Despre asta va fi azi, de la ora 19.00, la "Actual Regional". Numai la TVR Iaşi​!

Moderator: Raluca Aftene
Realizator: Maria Florea

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions