REGIUNEA IN OBIECTIV - 17 octombrie 2019

Luna octombrie este luna internaţională de conştientizare a cancerului de sân, iar
ec Mirela Grosu, managerul Institutului Regional de Oncologie Iaşi, ne spune ce trebuie să facem, în mod concret, pentru a preveni îmbolnăvirea.

Vineri, 18 octombrie, este Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane. În platou vine Vasile Dron, fost coordonator al Centrului Regional Iaşi al ANITP.

Muzeul Universității „Al.I.Cuza” din Iași și Asociația Culturală „Patrimoniul Local Universitar și Studențesc Iași” organizează expoziția "De aceeași parte a Cortinei de Fier". La 30 de ani de la căderea regimurilor comuniste în Europa, recompunem, cu ajutorul fotografiilor, documentelor, medaliilor sau obiectelor primite de Universitate cu prilejul momentelor aniversare, universul relațiilor academice pe care instituția ieșeană le-a avut cu universității din statele socialiste, până în 1989.

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions