Cand luntrile s-au pefacut in sarma ghimpata

Cu peste două secole în urmă, râul Prut unea multe dintre satele prin mijlocul cărora curgea. Pe un mal şi pe celălalt erau localităţi cu acelaşi nume, iar oamenii treceau dintr-o parte în alta cu luntrea. Dar în 1821, când Basarabia a fost anexată de Imperiul Rus, pe Prut a apărut sârma ghimpată. A fost dată jos în 1918, când s-a realizat unirea, dar în 1940, apoi în 1944, Prutul a devenit iar hotar între neamuri. Despre evenimentele din anii ‘40 au amintiri cei născuţi în perioada interbelică. Reporter Special vă prezintă oameni şi poveşti din două dintre satele „în oglindă” de pe malul Prutului: Petreşti şi Medeleni.

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions