REGIUNEA IN OBIECTIV 31 iulie 2018

În ediţia de astăzi a emisiunii "Regiunea în obiectiv", vom vorbi despre tradiţii, folclor şi despre păstrarea identităţii naţionale prin ceea ce am moştenit de la străbunii noştri şi vom avea două invitate care promovează cântecul şi jocul popular din zona Moldovei.
Prima invitată - Raluca Radu este o tânără interpretă de folclor din Vaslui, studentă la Etnomuzicologie, în Bucureşti, şi care a reuşit în noiembrie 2015 să cucerească trofeul Festivalului-concurs „Din bătrâni, din oameni buni” organizat de Casa de Cultură a Studenţilor şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi.
În perioada 2 – 7 august, judeţul Neamţ va fi gazda celei de a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”. Organizatorii, Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, au lansat invitaţii mai multor ansambluri folclorice din întreaga lume. În platou vine Carmen Nastasă, directorul Centrului pentru Cultură şi Arte ”Carmen Saeculare” Piatra Neamţ.

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions