Reporter Special - Arhivele loc, al memoriei - prima parte

Pe 1 ianuarie 1832 erau înfiinţate, la Iaşi, Arhivele Statului Moldovei. Actul de naştere era chiar Regulamentul Organic al Moldovei, prima constituţie care a generat profunde schimbări de ordin social, politic și cultural. Primul director al Arhivelor Moldovei a fost cărturarul Gheorghe Asachi. Colecţia LITERE, pe care a înfiinţat-o în 1832, îi poartă numele şi este păstrată în aceeaşi formă. Deşi Asachi s-a zbătut ca Arhivelor să li se construiască o casă solidă, cu obloane de fier, instituţia a avut un sediu propriu abia în 1977. După 185 de ani de activitate fără întrerupere, Arhivele Naţionale Iaşi deţin aproape 17 km de documente - începând cu sfârşitul secolului al XIV-lea şi până în zilele noastre. Însă lipsa de implicare a factorilor politici a făcut ca TEZAURUL ARHIVISTIC de la Iaşi să fie păstrat într-o clădire care a încremenit în timp, la nivelul anului 1977.
Un documentar de Gabriela Baiardi, Relu Tabără, Loredan Baiardi

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions