Interviul Săptămânii cu Excelenţa Sa Laurence Auer

Din octombrie 2020, noul ambasador al Franţei în România este Excelenţa Sa Laurence Auer.
Născută la Geneva în 1959, este licenţiată în limba şi literatura engleză şi are un masterat în arabă. A făcut apoi studii aprofundate în ştiinţe politice la Institutul din Paris. Şi-a început cariera în 1984 în cadrul Ministerului Francez al Culturii. La începutul anilor ‘90 devine secretar la reprezentanţa permanentă a Franţei pe lângă comunităţile europene de la Bruxelles, iar între 1995 şi 2000 este administrator principal şi purtător de cuvânt la Comisia Europeană.
Din 2003, timp de doi ani, ocupă poziţia de consilier etnic şi purtător de cuvânt adjunct al preşedintelui francez Jacques Chirac. În perioada 2013 – 2016 a fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Macedonia, iar din 2017, director al Direcţiei de Cultură, Învăţământ, Cercetare şi Parteneriate din ministerul francez pentru Europa şi afaceri externe.
Pe lângă franceză, cunoaşte engleza, araba, italiana, spaniola, iar acum urmează la Universitatea din Bucureşti un curs intensiv de limba română.

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions