Caravana TVR3 la Câmpulung Moldovenesc

Aşezat între Obcinele Bucovinei, Municipiul Câmpulung Moldovenesc s-a transformat în ultimii ani într-un oraş tot mai apreciat de turişti. E o destinaţie căutată de iubitorii de munte, aer curat, de peisaje unice şi linişte.
Echipa emisiunii „Caravana TVR 3 la tine acasă” a ajuns în oraşul de la poalele Rarăului şi vă invită să cunoaşteţi ţinutul şi oamenii despre care au vorbit cu admiraţie Grigore Ureche, Dimitrie Cantemir sau Mihai Eminescu.
Vizităm împreună Muzeul Arta Lemnului, unic în sud-estul Europei, Colegiul Naţional Militar “Ştefan cel Mare”, cunoaştem câţiva dintre cei mai buni atleţi ai ţării, vedem în ce condiţii se face turism şi, bineînţeles, îi admirăm pe iubitorii sporturilor de iarnă pe Pârtia Rarău, una dintre cele mai apreciate din nordul ţării.
Laura Lucescu şi Vasile Arhire vă invită în Bucovina, la Câmpulung Moldovenesc!

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions