VARĂ PENTRU VOI - 20 iulie 2020

"Cine crede în zbor e stăpân peste zare.” - Lucian Blaga

Astăzi, la „Vară pentru voi”, cucerim cerul. Sărbătorim Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

Vorbim cu generalul de flotilă aeriană Leonard-Gabriel Baraboi, comandantul singurei mari unități de aviație din regiunea Moldovei. Baza 95 Aeriană Bacău a împlinit anul acesta un secol de existență. Unitatea are ca principală misiune apărarea spaţiului aerian naţional în zona de responsabilitate.

Îl cunoaștem pe locotenent comandor Andrei Botezatu, comandantul Punctului de Operare Aeromedical Iași. Este pilot pe elicopterul SMURD din anul 2012. A învățat să prețuiască viața și a salvat mii de vieți. La doar 31 de ani, are deja peste 2000 de ore de zbor. Pasiunea pentru desprinderea de pământ a dobândit-o de la tatăl său.

Mara Crăcăleanu crede în zbor de când era copil. A cântat în Corul „Juniorii Operei”, a jucat într-o trupă de teatru și a dorit întotdeauna să devină regizor de film. A realizat deja câteva scurtmetraje ce au obținut mai multe premii la festivaluri importante din întreaga lume. A fost admisă la o universitate prestigioasă din Marea Britanie. Călătoria ei abia începe.

Realizatori - Carmen Olaru, Andreea Știliuc

Moderator - Anca Medeleanu

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions