REGIUNEA IN OBIECTIV 13 decembrie 2018

Asociaţia Muzicală “Angeli” şi Radio Iaşi vă invită duminică, 16 decembrie, la sediul Radio Iaşi la concertul de colinde “Dalbe flori de Sărbători”. Pe cele 3 coruri Angeli le puteţi vedea şi miercuri, 20 decembrie, la Ateneul din Iași, în spectacolul caritabil “Colinde în dar”. Invitaţii noştri sunt Cornel Arva, managerul Asociaţiei Muzicale “Angeli” şi Daniela Vlad, realizator de emisiuni muzicale la Radio Iaşi.

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț invită publicul la o nouă întâlnire în cadrul proiectului cultural „Maluri de Prut – Basarabia necunoscută“, vineri, 14 decembrie, la proiecția filmului documentar „Marea Unire în oglinda Prutului“. Filmul este realizat de regizoarea basarabeană Violeta Gorgos și prezintă drama românilor rămăși dincolo de hotarele Țării. Filmul va fi prezentat în prezența autoarei. În platou vine Mihaela Mereuţă, directorul Bibliotecii Judeţene G.T. Kirileanu Piatra Neamţ.

În primăvară, Iașul a devenit partener Open Government Partnership, o alianță de primării și guverne care s-au angajat să aducă cetățenii în inima deciziilor care le influențează viața. Orașul s-a angajat să dea mână liberă comunității să creeze alături de reprezentanții administrației un set de măsuri pe care municipalitatea să le implementeze până în 2020. Miercuri, la Primărie, au fost luate în discuţie primele trei proiecte. Ne vizitează Oana Olariu, de la Asociaţia CIVICA şi Dan Postolea, şeful Biroului de Comunicare de la Primăria Municipiului Iași.

Canale:
Etichete:
Powered by WebTV Solutions